Lucrarea cu familiile tinere

 „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”  (Iosua 24:15b)

1. ORGANIZARE

Începând cu toamna anului 2013, în cadrul Bisericii Creştine Baptiste Betania din Sânmartin s-a înfiinţat lucrarea cu familiile tinere. Această lucrare cuprinde familiile tinere cu vârste până în 35 de ani.

2. OBIECTIVE

Lucrarea cu familiile tinere din biserică are ca scop principal învăţarea trăirii unei vieţi de familie care să-L onoreze pe Dumnezeu.

3. FRECVENȚA

Întâlnirile au loc o dată la două saptămâni, în ziua de miercuri între orele 18.00-20.00.

 

 

Primul grup de familii tinere

Primul grup de familii tinere

Primul grup de familii tinere al Bisericii Betania din Sanmartin:

Sticea Adi si Adela, Stanciu Alex si Damaris, Prejban Levi si Cami, Tomososchi Beni si Ema, Tanvuia Ionut si Alexandra, Miclau Alin si Ligia.

Pentru îndeplinirea acestui scop am folosit ca element ajutător cartea Căsătorie Sfântă scrisă de Gary Thomas. Întrebarea la care vom căuta răspunsuri este:

Dacă scopul cu care Dumnezeu a instituit căsătoria a fost mai degrabă de a ne face sfinţi decât de a ne face fericiţi?

Autorul cărţii spunea:

“Căsătoria ta este mai mult decât un legământ sacru încheiat cu o altă persoană. Este o disciplină spirituală menită să te ajute să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu, să te încrezi mai mult în El şi să-L iubeşti mai mult.”

 

Urmatoarea carte studiata a fost Creierul lui & Creierul ei scrisa de Walt si Barb Larimore.

„Casnicia ta poate fi intarita prin diferentele concepute de Dumnezeu.”

La inceputul anului 2016 au plecat in SUA familiile Miclau si Sticea, dar s-a alaturat grupului familia Achim Cori si Corina.